“Într-o zi m-am privit în oglindă și mi-am dat seama că, dacă aș fi fost eu în echipa mea, probabil că aș fi vrut să-mi dau demisia.
Da, așa e, eu, managerul „deștept”, cu soluțiile la purtător și răspunsurile gata să fie livrate, n-aș fi vrut să lucrez cu mine.
Ani întregi, m-am hrănit cu satisfacția că am soluțiile la toate problemele, că mă ascultă oamenii când vorbesc și că deciziile mele sunt ca niște pietre de temelie pentru echipă.
Mi se umflă pieptul de mândrie când cineva îmi zicea că „am avut dreptate” sau „ai rezolvat-o bine”. Eram, în capul meu, un fel de super-erou, omul care avea mereu soluția, gata să sară în mijlocul problemelor și să le rezolve pe toate.
Îți sună cunoscut?
Dacă apărea ceva complicat, nimeni nu avea timp să-și facă griji, pentru că veneam eu, ca un cavaler pe cal alb, gata să îmi salvez echipa de necazuri.
Recunosc, îmi plăcea rolul ăsta. Era al naibii de satisfăcător să văd cum oamenii îmi căutau aprobarea, cum veneau la mine ca la o sursă de înțelepciune și soluții instantanee. Și să fiu sincer, îmi plăcea să mă simt util, să am controlul, să fiu perceput ca „salvatorul”.
În fiecare ședință, mă așezam la masă, și dacă discuția devenea grea, eram acolo să arunc soluția „magică” pe care toți o așteptau.
Dar, după un timp, am început să mă simt epuizat. Nu doar că mă afundam în toate problemele echipei, dar eram tot mai frustrat că, în loc să vină cu idei noi, oamenii așteptau mereu ca eu să dau tonul.
Parcă toată responsabilitatea era pe umerii mei, iar ei doar luau notițe.
Începusem să mă întreb: „De ce nu vin și ei cu soluții? De ce nu preiau inițiativa?”.
Și, bineînțeles, răspunsul era simplu: nu aveau nevoie. Pentru că eram eu acolo să „le rezolv”.
Momentul de cotitură a venit când, într-o discuție cu un coleg mai experimentat, m-a întrebat:
„Ce ar fi dacă ai înceta să mai fii mereu omul cu răspunsurile?
Ce ar fi dacă ai deveni omul cu întrebările potrivite?”
La început am râs, mi se părea o nebunie. Ce coaching să mai învăț acum? Nu am destule pe cap?
Dar, pe măsură ce mă gândeam mai mult, mi-am dat seama că poate tocmai asta e problema: mă îngropam atât de mult în a rezolva toate problemele, încât nu le dădeam lor șansa să-și descopere propriile soluții.
Așa că am început să mă abțin. Să nu mai sar direct cu răspunsuri. Mă așezam în ședințele acelea și, în loc să arunc soluția rapidă, începeam să întreb:
„Tu ce crezi că ar funcționa aici?”
„Cum vezi tu rezolvarea asta?”
„Ce opțiuni ai luat în calcul?”.
Recunosc, la început a fost ciudat, și pentru mine, și pentru ei. Se uitau la mine de parcă aș fi vorbit altă limbă. Dar, încet-încet, au început să înțeleagă că nu mai sunt eu omul cu răspunsurile pregătite și că trebuie să gândească singuri.
Și ghici ce? Au început să vină cu idei grozave, uneori chiar mai bune decât cele pe care le-aș fi propus eu. Mi-am dat seama că, în loc să fiu eu super-eroul care salvează pe toată lumea, e mult mai sănătos să devin un ghid. Să fiu acolo pentru a pune întrebările care îi pun pe gânduri, care îi fac să vadă soluții pe care nu le-ar fi văzut dacă aș fi fost mereu eu cel care vorbește.
Nu a fost ușor să renunț la rolul meu de „Problem Solver”. A trebuit să-mi las orgoliul la ușă, să renunț la nevoia de control și la satisfacția că toți mă văd ca pe „salvatorul echipei”.
Pe termen lung, am câștigat ceva mai valoros: timp valoros pentru mine, o echipă care gândește singură, care își asumă problemele și vine cu soluții.”
Dacă vrei să descoperi cum poți deveni un lider mai eficient, capabil să creezi un mediu de lucru pozitiv și productiv, să motivezi echipe de succes, este timpul să îți îmbunătățești abilitățile de coaching.
Aici mai multe detalii despre formarea in coaching: https://markantconsult.ro/the-complete-coaching-training/