Secretul îmbunătățirii performanței și angajamentului în echipă stă în conversațiile autentice și în înțelegerea profundă a aspectelor psihologice și emoționale care influențează fiecare membru.
Fiecare individ are potențialul de a-și atinge obiectivele și de a-și îmbunătăți performanța. Dar acest lucru se întâmplă cu ghidajul și conversațiile potrivite.
A genera responsabilitate în ceilalți este însă mai ușor de spus decât de făcut. Dar… este realizabil și are nevoie de puțin curaj și practică din partea ta.
Dacă vrei o echipă responsabilă, trebuie să fii primul care ia inițiativa și să nu alimentezi scuzele.
Așa că, întreabă-te:
· Ce conversații amâni, care duc la o lipsă de responsabilitate?
· Câte dintre conversațiile tale schimbă ceva sau produc rezultatele pe care ți le dorești?
· În câte dintre ele, eviți elefantul din camera? Fie că sunt scuze pentru lipsa de realizări, fie că sunt abordări rigide?
Aceste discuții 1:1 fac diferența între stagnare și progres. Evitându-le, ajungi să creezi cadrul perfect ca aceste comportamente cu care nu ești de acord, să se repete.
Dacă vrei să nu existe scuze în echipa ta, nu le hrăni pe cele din tine.
3 pași prin care îți poți aduce echipa să fie mai responsabilă:
- Devino conștient de impactul tău asupra celorlalți.
Cercetătorii Harvard Business Review au realizat că echipele care au un nivel de conștientizare scăzut au mai puțin de jumătate din eficacitatea echipelor care sunt conștiente de impactul comportamentelor și acțiunilor lor.
Lipsa de conștientizare vine cu un preț destul de mare. Înțelege că modul în care acționezi și comunici influențează comportamentul și performanța celor din jur.
Privește cu sinceritate în oglindă și întreabă-te:
· Cum îți afectează acțiunile echipa?
· Ce impact are lipsa ta de recunoaștere și apreciere asupra motivației colegilor?
· Într-o stare de tensiune, ce transmite de fapt tăcerea ta?
Cum poți fi mai conștient de sine și de efectul acțiunilor tale?
A. Cere feedback în mod proactiv
Gândindu-te la rolul tău, ai curiozitatea să afli cum este perceput stilul tău de management sau coordonare?
- Cum îți evaluezi rezultatele, în legătură cu eforturile pe care le faci?
- Cum îți reflectă anumite comportamente constructive sau lipsa unor comportamente dorite și neîntîmplate, colegii tăi?
Cheia pentru construirea responsabilității în echipa, necesită ca noi, managerii, să obținem o mai bună înțelegere a ceea ce facem și cum facem.
Feedback-ul onest te ține pe drumul spre a deveni managerul de care echipa ta are nevoie.
Ca rezultat, everyone is on the same page. Așteptările lor și intențiile tale pot fi echilibrate astfel.
Riscul?
S-ar putea ca nu toate feedback-urile să fie “easy to hear”. Dar poate fi exact Reality Check-ul de care ai nevoie și semnul că ăți poți îmbunătăți performanța în rol de manager.
- Provocarea mea pentru tine: Pe cine vei întreba?
- Sugestia pentru tine: Cere feedback pe un comportament specific într-un mod autentic, pornind de la premisa că este loc de îmbunătățire.
- Îmi dau seama că uneori nu am cea mai bună atitudine sau abordare când lucrăm sub presiunea termenelor limită. Mă ajuți să înțeleg ce pot îmbunătăți?
- Dacă ai fi în locul meu, care ar fi un lucru important pe care l-ai îmbunătăți sau schimba în modul în care eu deleg? Ce te-ar ajuta pe tine?
Când îți asumi saltul conducerii echipei spre responsabilitate și autonomie, nu există quick fix. Există consecvență și practică cu intenție.
Zi cu sens!
Si cu conversații pe care nu doar să le faci…ci să le faci să conteze.